Culegerea si uscarea plantelor medicinale

Virtuţile medicale ale naturii au fost folosite pe meleagurile româneşti încă de pe vremea dacilor. În marile oraşe, vegetaţia îşi restrânge aria de supravieţuire. De aceea, localnicii admiră miracolele naturii vegetale în parcuri sau în grădina casei lor, dacă au şansa să locuiască la curte. Plante foarte cunoscute sau mai puţin cunoscute stârnesc şi azi curiozitatea specialiştilor, care le studiază pentru a verifica virtuţile lor terapeutice.

Culegerea plantelor din zone nepoluate Pentru a culege plante, în funcţie de puterea lor de vindecare, e firesc să cunoaştem zonele unde cresc şi care sunt locurile sănătoase de unde le putem recolta. De pildă, plantele care cresc pe câmpii au nevoie de multă lumină, dar cele care cresc în pădurile de la munte nu sunt pretenţioase în acestă privinţă. Majoritatea plantelor se culeg pe vreme bună, însorită, dar nu în toiul caniculei. Se aleg întotdeauna zonele curate din punct de vedere ecologic, evitând, categoric, recoltarea de pe marginea şoselelor, chiar a drumurilor de ţară, a căilor ferate şi din parcurile oraşelor. De exemplu, florile de tei, cu mireasma lor îmbie trecătorul să le culeagă oriunde le întâlneşte. La fel, frunza viţei de vie, întâlnită, adesea, pe gardurile caselor aşezate la stradă. Alte plante, precum păpădia, traista ciobanului, pătlagina, coada şoricelului sunt întâlnite, în drumurile noastre, unde există puţină vegetaţie, la marginea oraşelor şi pe lângă calea ferată. Studiile de laborator au dovedit că infuziile realizate din aceste plante sunt încărcate de metale toxice şi ne afectează grav sănătatea. Să nu uităm că recunoaşterea corectă a plantelor este foarte importantă, pentru a evita confuziile, cu urmări dramatice pentru viaţa noastră. O firmă care valorifică plantele medicinale din propriile plantaţii, dar şi de la culegătorii din ţară (care le adună din zone montane nepoluate), este Dacia Plant.

Cum uscăm plantele la noi acasă? Uscarea se face repede şi în mod natural, mai ales la umbră, pentru că plantele nu trebuie să transpire. Evităm astfel mucegăirea lor sau intrarea în fermentaţie. Nu uscăm plantele pe hârtie de ziar, pentru că aceasta este toxică, din cauza plumbului, ci numai pe hârtie albă, curată, care eventual se aşterne şi pe deasupra. De preferinţă, plantele se aşază în strat subţire pe o pânză curată, în locuri aerisite şi curate. În perioada uscării, plantele se întorc din când în când. Majoritatea plantelor, mai ales frunzele şi florile, se usucă la umbră, dar rădăcinile, bulbii sau fructele se usucă la soare. Sunt şi plante, ca mărarul, leuşteanul, pătrunjelul, levănţica, rozmarinul, lămâiţa, sunătoarea sau busuiocul care se pot usca legate în bucheţele. Vara, frunzele plantelor se usucă într-un interval de trei-şapte zile, iar pentru rădăcini şi scoarţa unor copaci perioada de uscare atinge un interval de 20-30 de zile. O plantă este bine uscată dacă frunzele ei pot fi sfărâmate în palmă, iar tulpina trosneşte cînd se rupe. Nu punem la uscat, amestecate, plantele mirositoare cu cele nemirositoare. În timpul uscării, plantele pierd în greutate, astfel încât, pentru a obţine un kg de plante uscate, trebuie să culegem, ţinînd cont de specie, între 1,5 şi opt kg de plante proaspete. Când s-au uscat, plantele se păstrează în pungi sau saci de hârtie, în cutii de carton sau recipiente de sticlă acoperite cu capac. Nu vom folosi niciodată pentru păstrarea plantelor pe care le-am uscat, pungi din plastic sau borcane închise ermetic. După recoltare, plantele pot fi folosite un interval de unu până la trei ani. Vom avea grijă să scriem pe pungă data de recoltare. Dacă nu sunt folosite, plantele se aruncă.

sursa:  adevarul.ro