Sirop de catina

Siropul  de catina, foarte bogat  in vitamita C se prepara din miere si suc de fructe sau fructe în parti egale puse în borcane inchise ermetic si pastrate la frigider.
 Este deosebit de valoros deoarece pastreaza proprietatile nealterate ale plantei proaspete si toate substantele active terapeutic.
Spalam catina, culegem fructele cu ajutorul unei furculite. Eu am folosit storcatorul de fructe pentru obtinerea sucului insa puteti folosi si un blender urmand ca apoi sa strecurati totul. Sucul obtinut se amesteca cu mierea de albine in proportie de 1:1
Se administreaza cate 1 lingurita inainte de mesele principale.

Mierea de papadie - detoxifiant natural

Reteta miere (sirop) de papadie din cartea ''Sanatate din farmacia Domnului'' de Maria Treben:

“Se pun 2 ori câte 2 mâini pline de flori de păpădie într-un litru de apă rece. Se pune la foc mic până începe să fiarbă, se lasă să dea câteva clocote bune, se ia oala de pe foc şi se lasă totul să stea peste noapte. A doua zi, se goleşte conţinutul într-o sită, se scurge, iar florile se storc bine cu ambele mâini. Sucul se amestecă cu 1 kilogram de zahăr nerafinat, la care se adaugă o jumătate de lămâie tăiată felii (coaja se aruncă dacă a fost tratată cu substanţe chimice). Mai multă lămâie acreşte prea tare. Oala se pune fără capac pe maşina de gătit. Pentru a se păstra toate vitaminele, se dă la focul cel mai mic. Astfel, lichidul se evaporă fără a fierbe. Siropul se pune la răcit o dată, maxim de două ori, ca să i se poată stabili adevărata consistenţă. N-are voie să devină prea gros, căci s-ar zaharisi după o păstrare mai îndelungată, dar nici prea subţire, căci atunci ar încpe să fermenteze după un timp. Trebuie să devină un sirop cu adevărat vâscos, care, uns pe chifla sau pe pâinea cu unt la micul dejun, este absolut delicios.”
Referitor la timpul de fierbere: Eu las florile sa fiarba in apa cam 15- 20 min iar zaharul cu sucul in jur de o ora, la foc mic! Se face testul cu lingura pe farfurie, trebuie sa fie gros precum dulceata.

Papadia este cel mai puternic detoxifiant natural.
 Ea curata ficatul si rinichii, favorizeaza diureza, scade tensiunea arteriala si ajuta la arderea grasimilor. Papadia este recomandata celor care sufera de diabet, de reumatism si de guta. Gratie bogatiei sale de vitamine, minerale si oligoelemente, papadia a fost clasata pe locul patru in topul alimentelor cu importanta nutritionala crescuta, de catre Departamentul American al Agriculturii.

Ce contine papadia si ce beneficii are pentru sanatate

– potasiul este un mineral cu rolul de a regla contractiile musculare. El ajuta si la mentinerea in limite normale a tensiunii arteriale.
– calciul este esential pentru mineralizarea oaselor. El este important si pentru coagularea sangelui, mentinerea tensiunii arteriale si contractarea muschilor.
– cuprul este un oligoelement natural esential pentru articulatii. El ese necesar si pentru producerea de globule rosii.
– fierul este esential pentru a lupta cu anemia.
– manganul este un oligoelement care contracareaza efectul radicalilor liberi. Acestia antreneaza o deteriorare a celulelor, in special o imbatranire a celulelor pielii. De aceea este bine sa folosesti papadie pentru frumusete atat intern, cat si extern.

– vitamina C incetineste imbatranirea celulelor, mareste rezistenta la infectii, favorizeaza absorbtia intestinala a fierului si lupta cu oboseala.
– vitaminele B (calmeaza stresul), vitamina D (importanta pentru mineralizarea oaselor) si K (favorizeaza fixarea calciului).
– vitamina A. Papadia este produsul natural cu al treilea cel mai mare continut de vitamina A.
– colina si lecitina imbunatatesc memoria.
– fibrele sunt indispensabile pentru buna functionare a sistemului digestiv.


sursa: realitatea.net

Volbura, bună împotriva tusei

Rochiţa-rândunicii sau volbura este un adevărat coşmar pentru culturi. Planta se întinde cu repeziciune chiar şi pe cele mai sărace soluri şi este foarte greu de înlăturat deoarece are o mare capacitate de regenerare. Din punct de vedere medical, volbura este leac în tratamentul unor afecţiuni precum dischineziile biliare, constipaţiile, abcesele, arsurile, furunculele, diversele răni şi tusea.

Ceaiul de volbură, băut dimineaţa, pe stomacul gol, vindecă de constipaţie şi de afecţiuni hepatice. Pui două linguriţe de plantă în 250 ml de apă clocotită şi laşi cana acoperită timp de 10 minute, după care strecori ceaiul şi-l bei înainte de masă, până te simţi mai bine. Dacă tuşeşti, amestecă o linguriţă cu volbură, mărunţită bine, cu miere şi o iei dimineaţa, înainte de masă.

Pentru problemele biliare, ia câte trei linguriţe pe zi. Nu în ultimul rând, frunzele proaspete de volbură, puse pe răni, le vindecă şi opresc sângerarea. Ele sunt bune şi pentru  furuncule sau arsuri.

sursa: clickpentrufemei.ro

Iarba grasa

De putin timp am aflat ca iarba grasa pe care o jumuleam de obicei din gradina, banala buruiana, este comestibila. Mai mult decat atat, se pare ca are diverse proprietati terapeutice:

 - emolient, vermifug, depurativ, diuretic, uşor hipnotic, răcoritor, favorizează coagularea sângelui.

 -  calmant al aparatului digestiv şi chiar al articulaţiilor.

-  utilă în calculi urinari sau biliari.

-  un bun calmant nervos.

-  ajută foarte bine la eliminarea teniei.

Afectiuni care se trateaza cu iarba grasa:

boli tratate cu iarba grasa: ascită, cistite, hematurii, hemoptizii, hemofilie, hidropizie, litiaze urinare, inflamaţii digestive, inflamaţii respiratorii, inflamaţii urinare, insomnie, nevroze, oligurii, paraziţi intestinali.

Eu am folosit-o in salata de rosie dar si prajita, cu putin usturoi garnisita cu branza. Gustul a fost foarte bun, spre surprinderea mea!
Iata asadar, o buruiana comestibila. E bine de stiut!

Trandafirul- Proprietati terapeutice si 20 de moduri de utilizare

Originar din Asia - Extremul Orient (China, Japonia, India), Orientul Apropiat (Iran, Siria) si zona estica a Marii Mediterane (Asia Mica), trandafirul a traversat mari si oceane, metamorfozandu-se intr-atat incat au ajuns astazi sa numere peste 30.000 de specii. In scop terapeutic sunt folosite petalele, care trebuie recoltate in faza de inflorire deplina, cand continutul de ulei este maxim.

Compozitie chimica-  ulei eteric;
- coloranti antocianici;
- derivati flavonici;
- taninri;
- acizi organici;
- vitamine (A, B2, C, K, PP);
- saruri minerale (potasiu, fier, calciu, magneziu).

Proprietati terapeutice- astringente, cicatrizante, antihemoragice;
- antidiareice, antidizenterice, antihelmintice;
- dezinfectante, antiseptice, antimicotice;
- antiinflamatoare (decongestive);
- antipiretice (febrifuge);
- fortifiante, tonice, mineralizante;
- aromatizante si odorante.

Indicatii terapeutice- afectiuni pulmonare: astm bronsic, bronsita, raceala, gripa, naduseli, traheita, laringita, tuberculoza pulmonara;
- afectiuni bucale cu micoze la sugari (macerat in miere de albine), afte in gura si gat, stomatite, faringite, amigdalite, fisuri ale buzelor;
- afectiuni ale aparatului digestiv: diaree cronica, dizenterie, dureri de stomac, hemoragii interne, hemoroizi;
- afectiuni cardiace: angina pectorala;
- boli genitale: scurgeri vaginale (leucoree);
- dureri reumatice si de sale;
- afectiuni oculare: iritatii ale ochilor, ochi obositi, inflamatii ale pleoapelor;
- afectiuni dermatologice: acnee, rani.

Moduri de utilizare
UZ INTERN

1.  lnfuzie din 2 lingurite de petale proaspete si zdrobite sau 1 lingurita de petale uscate la 200 ml de apa clocotita; se lasa acoperit 15-20 minute pentru infuzare, se strecoara, se indulceste si se beau 2-3 cani pe zi, dupa mesele principale, pentru a combate diareea cronica, dizenteria, raceala, astmul bronsic, glosita, hemoptizia.

2. Apa de distilare sau "apa de roze", rezultata dupa separarea uleiului eteric prin decantare, se amesteca cu infuzie de pelin alb, pentru a combate durerile de inima, gastrointestinale si de sale.

3. Macerat din 10 g de petale proaspete sau 5 g de petale uscate, tinute timp de 3-5 zile in 90 g de miere de albine; se strecoara si se foloseste in tratamentul micozelor bucale la sugari, fiind usor tolerat datorita gustului placut.

4. Macerat din 100 g de petale proaspete, tocate marunt, care se pun intr-un vas de sticla, se adauga 150 g de miere de tei sau din flora spontana montana, se amesteca cu o lingurita pana se omogenizeaza; se acopera vasul si se lasa la macerat timp de 5 zile, tinandu-se la frigider. Se consuma cate o lingurita dimineata si seara, pentru tratarea afectiuniIor aparatului respirator (astm, bronsectazie). Nu se pastreaza la temperatura camerei mai mult de 3 zile, deoarece devine toxic.

4. Pasta de trandafiri preparata din 10 g de petale proaspete in 20 ml de apa de roze + 60 g de zahar pudra + 5 g de glicerina. Petalele se trateaza cu glicerina, se mojareaza cu zaharul si se adauga apa de roze pana se obtine o pasta omogena. Se consuma 3-4 lingurite pe zi, in caz de afte din gura si gat, amigdalite, faringite, angina.

5. Miere de trandafiri din 100 g de petale si 500 ml de alcool 60°; se lasa la macerat 24 ore, se preseaza si se strecoara. Se adauga 900 g de miere de albine si 100 g de glicerina, se pune pe baia de apa si se concentreaza pana la 1 kg. Preparatul se foloseste in caz de diaree cronica, angina, iritatii ale gurii la copii, afte bucale si alte afectiuni de gat si gura.

6. Otet aromatic de trandafiri preparat din 250 g de petale proaspete la 200 ml de alcool de 70° + 1800 ml de otet de calitate (eventual din mere). Se lasa Ia macerat 8-10 zile, agitand zilnic de 2-3 ori pentru uniformizare. Se strecoara prin tifon dublu, petalele se storc, iar otetul se trece in sticle brune, bine inchise cu dop. Se consuma cateva picaturi intr-un pahar cu apa pentru dureri de cap, angina, scaderea febrei in raceli, afectiuni in gat (amigdalita, traheita, laringita) si redarea vitalitatii persoanelor lesinate.

7. Tinctura din 10 g de petale proaspete puse in 100 ml de alcool de 60° si lasate la macerat timp de 10 zile. Se agita zilnic de cateva ori pentru uniformizare, se strecoara si se trece lichidul in sticlute de culoare bruna, bine inchise cu dop. Se consuma cate 10-20 picaturi diluate in apa, pentru tratament in caz de gripa, astm, hemoptizie si dizenterie.

8. Dulceata de trandafiri indicata in afectiuni pulmonare si ale cavitatii bucale.

UZ EXTERN

9. Infuzie din 3-4 lingurite de petale uscate la 200 ml de apa clocotita, cu care se face gargara in afectiuni bucale (stomatite, afte, micoze), comprese in boli de ochi si spalaturi oculare pentru ochi obositi si pleoape umflate (eventual in amestec cu infuzie de musetel sau patlagina), comprese in acnee si pistrui, gargara in dureri de dinti si spalaturi vaginale cu irigatorul in caz de leucoree (poala alba).

10. Apa de roze din petale proaspete, utilizata pentru spalaturi oculare cu ajutorul unui tampon de vata sau se pun comprese cu pansamente sterile in afectiuni oculare, dureri de dinti, eczeme si urticarie.

11. Apa de roze din 2 kg de petale proaspete si bine strivite care se infuzeaza in 1 litru de apa clocotita si se lasa la macerat timp de 24 ore. Se strecoara, se adauga 200 ml de alcool de 60° si 8 g de sulfat de zinc si se foloseste pentru masaje prelungite pe piele, in vederea tonifierii tesuturilor sau intra in compozitia diverselor preparate cosmetice.

12. Apa de roze contra pistruilor din 300 ml de apa de roze + 25 g de flori de portocal + 150 ml de glicerina + 25 ml de alcool de 60° + 2,5 g de caolin. Amestecul se foloseste pentru tamponari de 2-3 ori pe zi contra pistruilor.

13. Lotiune antiacneica din 100 ml de apa de roze + 100 ml de alcool camforat. Se foloseste in combaterea acneei, prin frectii usoare in fiecare seara, dupa demachiere.

14. Lotiune contra matretii din 500 ml de apa de roze + 500 ml de rom + 25 ml de amoniac. Amestecul serveste la frectii, de 2-4 ori pe saptamana, pentru a combate matreata capului.

15. Lotiune tonica din 200 ml de apa de roze + 50 ml de lapte de migdale + 4 g de sulfat de aluminiu. Amestecul se utilizeaza prin frectii usoare pe tenuri pentru combaterea ridurilor.

16. Otet aromat de trandafiri din 100 g de petale uscate in 1 litru de otet de de vin, la care se adauga 3-5 g de radacini de stanjenel; se macereaza 10 zile la soare, agitand zilnic de 2-3 ori. Se foloseste ca frectii in dureri reumatice si raceli, inflamatii ale tesuturilor lezate, rani si ulceratii sau in comprese pe frunte, pentru dureri de cap si insolatii.

17. Macerat din 50 g de petale proaspete sau 25 g de petale uscate se pun la macerat in 200 ml de vin rosu, timp de 10 zile. Se foloseste in gargarisme (pentru stomatite), in lotionari pentru intretinerea parului si in irigatii vaginale pentru combaterea leucoreei.

18. Tinctura din petale proaspete in alcool de 60°, pentru frectii cutanate cu rol cicatrizant in acnee si rani.

19. Miere rozata din 100 g de petale uscate care se fierb 3 minute in 1 litru de apa; se strecoara, se adauga 1,5 kg de miere si se foloseste in afectiuni bucale (stomatite, aftoza, micoze), mai ales la copii.

20. Unguent din 20 g de petale de trandafiri uscate si macinate, care se amesteca cu 10 g de untura rece; se lasa sa macereaze 2 zile, se incalzeste la foc lent si se mai adauga 20 g de pulbere de petale. Dupa amestecare se foloseste ca tratament pentru buzele crapate sau fisurile de pe mamelon.

sursa: sanatate.bzi.ro

Uscarea plantelor prin atarnare

Cea mai buna modalitate de uscare a plantelor dupa opinia mea este prin atarnare, legate buchetele de un bat sau o sfoara, lasate la uscat intr-o camera curata, bine aerisita si racoroasa. 

Dupa uscare cel mai indicat este ca plantele sa se pastreze in pungi de hartie. 

Personal nu sunt adepta uscarii si a depozitarii in podul casei decat daca avem un suport confectionat cu plasa pentru a nu patrunde mustele sau soarecii. 

Culegerea si uscarea plantelor medicinale

Virtuţile medicale ale naturii au fost folosite pe meleagurile româneşti încă de pe vremea dacilor. În marile oraşe, vegetaţia îşi restrânge aria de supravieţuire. De aceea, localnicii admiră miracolele naturii vegetale în parcuri sau în grădina casei lor, dacă au şansa să locuiască la curte. Plante foarte cunoscute sau mai puţin cunoscute stârnesc şi azi curiozitatea specialiştilor, care le studiază pentru a verifica virtuţile lor terapeutice.

Culegerea plantelor din zone nepoluate Pentru a culege plante, în funcţie de puterea lor de vindecare, e firesc să cunoaştem zonele unde cresc şi care sunt locurile sănătoase de unde le putem recolta. De pildă, plantele care cresc pe câmpii au nevoie de multă lumină, dar cele care cresc în pădurile de la munte nu sunt pretenţioase în acestă privinţă. Majoritatea plantelor se culeg pe vreme bună, însorită, dar nu în toiul caniculei. Se aleg întotdeauna zonele curate din punct de vedere ecologic, evitând, categoric, recoltarea de pe marginea şoselelor, chiar a drumurilor de ţară, a căilor ferate şi din parcurile oraşelor. De exemplu, florile de tei, cu mireasma lor îmbie trecătorul să le culeagă oriunde le întâlneşte. La fel, frunza viţei de vie, întâlnită, adesea, pe gardurile caselor aşezate la stradă. Alte plante, precum păpădia, traista ciobanului, pătlagina, coada şoricelului sunt întâlnite, în drumurile noastre, unde există puţină vegetaţie, la marginea oraşelor şi pe lângă calea ferată. Studiile de laborator au dovedit că infuziile realizate din aceste plante sunt încărcate de metale toxice şi ne afectează grav sănătatea. Să nu uităm că recunoaşterea corectă a plantelor este foarte importantă, pentru a evita confuziile, cu urmări dramatice pentru viaţa noastră. O firmă care valorifică plantele medicinale din propriile plantaţii, dar şi de la culegătorii din ţară (care le adună din zone montane nepoluate), este Dacia Plant.

Cum uscăm plantele la noi acasă? Uscarea se face repede şi în mod natural, mai ales la umbră, pentru că plantele nu trebuie să transpire. Evităm astfel mucegăirea lor sau intrarea în fermentaţie. Nu uscăm plantele pe hârtie de ziar, pentru că aceasta este toxică, din cauza plumbului, ci numai pe hârtie albă, curată, care eventual se aşterne şi pe deasupra. De preferinţă, plantele se aşază în strat subţire pe o pânză curată, în locuri aerisite şi curate. În perioada uscării, plantele se întorc din când în când. Majoritatea plantelor, mai ales frunzele şi florile, se usucă la umbră, dar rădăcinile, bulbii sau fructele se usucă la soare. Sunt şi plante, ca mărarul, leuşteanul, pătrunjelul, levănţica, rozmarinul, lămâiţa, sunătoarea sau busuiocul care se pot usca legate în bucheţele. Vara, frunzele plantelor se usucă într-un interval de trei-şapte zile, iar pentru rădăcini şi scoarţa unor copaci perioada de uscare atinge un interval de 20-30 de zile. O plantă este bine uscată dacă frunzele ei pot fi sfărâmate în palmă, iar tulpina trosneşte cînd se rupe. Nu punem la uscat, amestecate, plantele mirositoare cu cele nemirositoare. În timpul uscării, plantele pierd în greutate, astfel încât, pentru a obţine un kg de plante uscate, trebuie să culegem, ţinînd cont de specie, între 1,5 şi opt kg de plante proaspete. Când s-au uscat, plantele se păstrează în pungi sau saci de hârtie, în cutii de carton sau recipiente de sticlă acoperite cu capac. Nu vom folosi niciodată pentru păstrarea plantelor pe care le-am uscat, pungi din plastic sau borcane închise ermetic. După recoltare, plantele pot fi folosite un interval de unu până la trei ani. Vom avea grijă să scriem pe pungă data de recoltare. Dacă nu sunt folosite, plantele se aruncă.

sursa:  adevarul.ro